Agenția Proprietății Publice informează într-un comunicat despre faptul că instanța de judecată a respins cererea S.C. „Avia-Invest”S.R.L. împotriva Agenției Proprietății Publice privind anularea rezoluțiunii contractului de concesiune a activelor ÎS „Aeroportul Internațional Chișinău”. O decizie în acest sens a fost luată marți, 21 februarie, de către Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani.
Potrivit Hotărârii, acţiunea în contencios administrativ a reclamantului S.C. „Avia-Invest” SRL împotriva Agenției Proprietății Publice (APP) privind anularea actului administrativ individual defavorabil din 08 iulie 2020 și a deciziei adoptate în procedura prealabilă din 17 iulie 2020, a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
Amintim că la 8 iulie 2020 Agenția Proprietății Publice a înaintat SRL „Avia Invest” o notificare, prin care a anunțat despre rezoluțiunea contractului de concesiune a activelor ÎS „Aeroportul Internațional Chișinău”, din motivul neonorării de către concesionar a obligației contractuale privind prezentarea garanției de bună execuție a angajamentelor investiționale.
Ulterior, SRL „Avia Invest” a venit cu o cerere prealabilă de anulare a notificării de rezoluțiune, cerere respinsă integral de către Agenția Proprietății Publice. Drept urmare, compania a depus o cerere de chemare în judecată în instanța de contencios administrativ.
Hotărârea instanței în acest sens nu este definitivă, SRL „Avia Invest” având dreptul de a o contesta în Curtea de Apel Chișinău.