Prim-ministrul în exerciţiu a mulțumit Cabinetului de miniștri pentru colaborarea frumoasă din ultimii 3 ani şi 7 luni, informeaza serviciul de presa al Executivului.
„Astăzi nu avem pe ordinea de zi nici un subiect. V-am adunat pentru ca să vă mulțumesc pentru colaborarea pe care am avut-o timp de 3 ani și 7 luni. A fost o perioadă deloc ușoară cu evenimente suficiente. Dincolo de mulțumiri, o să vă rog ca pînă la învestirea noului Guvern, să vă continuați activitate îndeplinind toate atribuțiile funcționale”, a declarat Prim-ministrul.
Vlad FILAT a cerut colegilor săi ca toate proiectele care sunt în derulare și anume cele care vizează activitățile curente cum ar fi ordinea publică, securitatea statului, administrarea fiscală și multe altele să fie duse la bun sfîrșit.
Ulterior, Vlad FILAT l-a prezentat pe noul Prim-ministru interimar Iurie LEANCĂ, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, membrilor Cabinetului de miniștri.
„Pînă la învestirea unui alt Guvern, va fi un Guvern pe care nu doar îl voi sprijini sentimental, dar care va ocupa un loc aparte în inima mea. De aceia, Dle. LEANCĂ vă stau la dispoziție în orice moment. Vă doresc tuturor succes!”, a spus la final Vlad FILAT.
La rîndul său, Prim-ministrul interimar Iurie LEANCĂ a ținut să-i mulțumească Premierului, în numele tuturor colegilor din Guvern.
„Mulți dintre cei prezenți şi-au început activitatea la 25 septembrie 2009, odată cu noi. Cu toate diferențele politice, vreau să Vă spun că am reușit să fim o echipă care a fost puternică, în mod special prin Prim-ministrul său. Vă spun un mare mulțumesc şi sper că este o plecare temporară”, a menţionat Iurie LEANCĂ.