Agenţia pentru Reglementare în Energetică a anunţat marţi, 15 noiembrie, preţurile plafon la carburanţi pentru următoarele două săptămâni. Atât la benzină, cât şi la motorină, preţurile plafon au fost micşorate – cu 80 de bani şi, respectiv, 90 de bani, transmite IPN.
Pentru un litru de benzină cu cifra octanică 95 preţul maxim în următoarele două săptămâni va fi de 15,98 lei. Motorina va costa cel mult 13,86 lei.
Preţurile plafon intră în vigoare de miercuri, 16 noiembrie, şi sunt valabile până pe 29 noiembrie.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…