Categories: EconomicSocialȘtiri

Preţul la pâine ar fi putut fi majorat în urma unei înţelegere de cartel

Consiliul Concurenţei suspectează o înţelegere de cartel care a dus la scumpirea pâinii de către unii producători, printre care şi cea mai mare fabrică de pâine – Combinatul „Franzeluţa”. Consiliul s-a întrunit astăzi, 4 aprilie, cu reprezentanţii Asociaţiei Brutarilor şi Asociaţiei Naţionale a Industriilor de Panificaţie şi Morărit pentru a discuta pe marginea acestui subiect, transmite IPN.

Potrivit preşedintelui Consiliului Concurenţei, Viorica Cărare, decizia de a majora în medie cu 15% preţul pâinii este „ilegală şi anti-concurenţială”. „Avem semne că a fost o înţelegere de cartel, cu atât mai mult că avem şi întreprinderi care au participat la înţelegeri, dar care nu sunt membri ai acestor două asociaţii. Din informaţiile pe care le deţinem, majoritatea agenţilor economici nu au majorat preţul la pâine. Cei care au făcut-o însă nu ne-au prezentat argumente în acest sens”, a declarat Viorica Cărare.

Dacă se va demonstra că a avut loc o înţelegere de cartel, acei agenţi economici care sunt parte la această înţelegere vor fi sancţionaţi. Amenda poate fi de la 2% până la 4% din cifra de afaceri pentru anul precedent.

Preşedintele Consiliului Concurenţei nu a dat un răspuns clar dacă preţul la pâine va fi sau nu micşorat. „Urmează să vedem care vor fi consecinţele şi care va fi comportamentul individual al agenţilor economici”, a declarat Cărare. Fiecare are dreptul să facă disocierea activă, să restabilească situaţia anterioară şi toate acestea vor influenţa decizia Consiliului.

Producători care au participat la şedinţă susţin însă că nu a existat o înţelegere de cartel, susţinând că fiecare întreprindere are preţuri individuale şi activează pe segmente diferite. „Această majorare a fost justificată. Fiecare îşi calculează preţurile în funcţie de cheltuielile de producere. Nu a fost niciun fel de înţelegere de cartel, noi astăzi pentru prima dată ne-am văzut unii pe alţii”, a declarat reprezentantul unei întreprinderi private, Gheorghe Gârneţ.

„Nu a fost nicio înţelegere şi nici nu putea fi. Fiecare producător are dreptul să stabilească preţul individual. Acum, aproximativ 30% dintre producători au majorat preţul la unele produse, dar preţul pentru un kilogram de grâu scade, aşa că este posibil să menţinem acelaşi tarif”, a menţionat preşedintele Asociaţiei Naţionale a Industriilor de Panificaţie şi Morărit, Veaceslav Guţulachi.

Potrivit datelor Consiliului Concurenţei, din circa 20 de producători doar 3 au operat majorări de preţ. Din 15 august, aceştia au scumpit pâine în medie cu 15%.

RadioOrhei

Recent Posts

O nouă întreprindere municipală a fost fondată la Orhei. Administratorul interimar este un fost aspirant la funcția de Președinte al RM. Ce salariu va avea

Consiliul Municipal Orhei a adoptat decizia privind crearea Întreprinderii Municipale ” Stadionul municipal Orhei”. Decizia…

3 zile ago

La un an de la accidentul în care au decedat 2 oameni, la Orhei continuă transportarea oamenilor în remorcă

Deși Regulamentul Circulației Rutiere spune că este interzisă transportarea persoanelor în remorcă, la Orhei continuă…

3 zile ago

Rețelele lui Șor, infiltrate cu foști ofițeri MAI și SIS: DETALII de la șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu

Condamnatul fugar Ilan Șor și-a creat, cu banii Moscovei, structuri de ”securitate” pe teritoriul R.…

o săptămână ago

Orheiul adus drept exemplu pentru modul în care sărăcia influențează preferințele electorale

Ponderea mare a persoanelor în vârstă care trăiesc sub minimul de existență face ca această…

o săptămână ago