Select your Top Menu from wp menus

Presiuni alarmante asupra jurnaliștilor din Republica Moldova: de la intimidare, la procese penale

Cazul jurnalistei Mariana Raţă de la Centrul de Investigaţii Jurnalistice, vizată într-un proces penal iniţiat de procurori în urma unei sesizări depuse de Vladimir Botnari, fost comisar al Capitalei, pe motiv că i-ar fi fost accesate datele personale, demonstrează reticenţa autorităţilor faţă de jurnalismul de investigaţie. Pe de altă parte, Legea privind protecţia datelor cu caracter personal, invocată de Vladimir Botnari, este o găselniţă a autorităţilor, iar funcţionarii corupţi încearcă să se autoprotejeze sub umbrela acestor prevederi. Totodată, dacă intimidarea jurnaliştilor va continua, iar iniţiativele legislative de extindere a protecţiei datelor cu caracter personal vor fi promovate aceasta ar putea însemna „​prohodul jurnalismului de investigaţie”. Părerile aparţin reprezentanţilor mai multor organizaţii neguvernamentale şi au fost expuse în cadrul unei conferinţe de presă privind presiunile asupra jurnaliştilor, găzduită de Centrul de Investigaţii Jurnalistice.

mai multe pe anticoruptie.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/presiuni-alarmante-asupra-jurnalistilor-din-republica-moldova-de-la-intimidare-la-procese-penale/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19