Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut astăzi o întrevedere cu grupul de reprezentare al Platformei Demnitate și Adevăr, care desfășoară în prezent proteste în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău.
Liderii Platformei i-au prezentat președintelui câteva solicitări punctuale, printre care convocarea Consiliului Suprem de Securitate pe tema situației social-politice din țară, asigurarea protejării manifestanților și susținerea ideii de alegere a șefului statului prin vot direct, în cadrul unui scrutin general.
De asemenea, a fost reiterată cererea de demitere a unui șir de conducători de instituții, printre care guvernatorul Băncii Naționale, procurorul general, directorul CNA și președintele Curții Supreme de Justiție, pe care protestatarii îi consideră responsabili pentru devalizarea unor bănci din Republica Moldova.
Ei au arătat că nu insistă asupra demisiei președintelui Timofti, și că această solicitare a apărut „ca un mijloc de a scoate țara din captivitate”.
Președintele Nicolae Timofti a declarat, ca răspuns la solicitările ce i-au fost adresate, că a decis deja, anterior, convocarea Consiliului Suprem de Securitate; că organele de forță vor veghea în continuare asupra menținerii manifestațiilor într-un registru pașnic; că este de notorietate punctul său de vedere în favoarea alegerii șefului statului prin vot universal.
Nicolae Timofti a reiterat faptul că este îngrijorat, ca și majoritatea cetățenilor, de problemele din domeniile justiției, financiar-bancar, agricol, și altele, și că va continua să facă demersurile necesare, în limita atribuțiilor sale constituționale, pentru remedierea lor.
Participanții la discuție au convenit că, după o studiere suplimentară a problemelor enunțate astăzi, va fi programată o nouă întâlnire cu președintele țării, în cadrul căreia ar urma să fie continuată dezbaterea necesară pentru identificarea unor soluții.
sursa:presedinte.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…