Preşedintele Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei, Dumitru Ivanov consideră că reformele făcute la recomandarea Fondului Monetar Internaţional urmăresc scopul de a face economii pe seama învăţământului. Declaraţia a fost făcută în cadrul şedinţe în plen a Consiliului General al Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei, de la mijlocul săptămânii curente, relatează Radio Orhei cu referire la sindicate.md
De asemenea, sindicaliştii au discutat despre problemele cu care se confruntă sistemul de învăţământ din ţară şi au atras atenţia asupra necesităţii dezvoltării unui sistem de învăţămând bazat pe performanţă.
„Şcoala de azi pregăteşte persoane „multilateral dezvoltate” dar nu specialişti în domenii concrete. Tot mai mulţi antreprenori se plâng că nu găsesc cadre calificate. Azi trebuie să vorbim despre învăţământ de calitate dar nu doar despre reforme făcute la recomandarea Fondului Monetar Internaţional care urmăresc scopul de a face economii pe seama învăţământului”, consideră Dumitru Ivanov, preşedintele SEŞ.
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…