Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a fost supus în dimineața zilei de astăzi, 31 ianuarie a.c., unei intervenții chirurgicale de înlăturare a colecistului (vezica biliară), la Spitalul Republican al Asociației curativ-sanatoriale a Cancelariei de Stat, anunţă un comunicat de presă al Preşedenţiei.Potrivit sursei citate operația a decurs bine, fiind efectuată de un grup de medici conduși de profesorul și academicianul Vladimir Hotineanu. Starea de sănătate post-operatorie a șefului statului este stabilă. Nicolae Timofti va rămâne câteva zile internat în spital pentru recuperare.
Ieri s-a anunţat că din cauza stării de sănătate al lui Nicolae Timofti, vizita lui Traian Băsescu programată pentru ziua de 1 februarie , va avea loc într-o altă dată.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…