Categories: PoliticȘtiri

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua o vizită oficială la Consiliul Europei

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua luni, 19 aprilie, o vizită oficială la Consiliul Europei (CoE), Strasbourg, a relatat pentru MOLDPRES Setrviciul de presă al instituției prezidențiale.

Cu această ocazie, președintele Maia Sandu va avea întrevederi cu Secretarul General al CoE, Marija Pejčinović Burić, președintele Adunării Parlamentare a CoE (APCE), Hendrik Daems, președintele Curții Europene a Drepturilor Omului, Robert Spano, Comisarul pentru Drepturile Omului, Dunja Mijatovic, președintele Congresului Autorităților Locale și Regionale al CoE, Leendert Verbeek, președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, și viceguvernatorul Băncii de Dezvoltare a CoE, Carlo Monticelli.

În dialogul cu înalții oficiali, președintele Maia Sandu va aborda subiecte ce țin de reforma justiției, combaterea corupției de nivel înalt, elaborarea unui program de recuperare economică, cooperarea cu autoritățile publice locale și securitatea regională. Șeful statului va reitera totodată angajamentul Republicii Moldova de a îndeplini obligațiile asumate în momentul aderării la CoE privind edificarea unui stat de drept viabil.

Președintele Republicii Moldova va susține declarații de presă comune cu Președintele APCE, Hendrik Daems.

De asemenea, Maia Sandu, împreună cu Secretarul General al CoE, Marija Pejčinović Burić, va participa la Ceremonia oficială de lansare a Planului de acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2021-2024, care stabilește prioritățile de cooperare pentru următorii patru ani și are drept scop principal susținerea reformelor democratice și implementarea standardelor CoE privind democrația, statul de drept și drepturile omului.

Unul dintre momentele principalele ale vizitei va fi susținerea unui discurs în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, la invitația președintelui forului Hendrik Daems. După discurs, membrii APCE vor avea posibilitatea să se adreseze președintelui Republicii Moldova într-o sesiune de întrebări–răspunsuri.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

o zi ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

6 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

6 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago