Select your Top Menu from wp menus

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întâlnire cu Președintele ANI, Rodica Antoci

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întâlnire cu Președintele Autorității Naționale de Integritate, Rodica Antoci. 

În cadrul întâlnirii, s-a discutat despre problemele cu care se confruntă ANI și despre măsurile care pot fi luate pentru ca instituția să devină pe deplin funcțională. Președintele Maia Sandu a întrebat despre stadiul la care se află controalele inițiate în privința demnitarilor înalți și din ce motiv durează atât de mult. De asemenea, doamna Maia Sandu a întrebat de ce nu se prioritizează activitatea așa încât, în primul rând, să fie cercetați demnitarii de rang înalt față de care există suspiciuni majore că au averi care nu pot fi justificate prin raportare la veniturile declarate și, doar apoi, primarii și alți funcționari publici.

„Am accentuat că așteptările cetățenilor față de ANI sunt legitime, și anume oamenii cer ca instituția să efectueze rapid și eficient verificarea averilor demnitarilor de rang înalt față de care există suspiciuni. Am menționat că, în calitate de președinte, voi sprijini inițiativele de fortificare a capacităților ANI și voi facilita dialogul interinstituțional, pentru ca ANI să-și îndeplinească cu adevărat misiunea în fața cetățenilor – prevenirea corupției și asigurarea integrității în rândul demnitarilor și funcționarilor publici.” a declarat Președintele Maia Sandu.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/presedintele-republicii-moldova-maia-sandu-a-avut-o-intalnire-cu-presedintele-ani-rodica-antoci/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19