Categories: SocialȘtiri

Președintele raionului Criuleni, a fost reținut

Președintele raionului Criuleni, Iurie Andriuța, a fost reținut. Acesta este bănuit de trucarea unor licitații desfășurate în cadrul unor proiecte finanțate de Uniunea Europeană, prin favorizarea unor agenți economici în interes personal şi material, transmite IPN.Potrivit materialelor cauzei penale, în primăvara anului 2015, Consiliul raional Criuleni a fondat Întreprinderea municipală „Edilitate Criuleni”, drept parte a proiectului „CBCRurWaste”, finanțat de Uniunea Europeană, cu scopul gestionării procesului de colectare, sortare şi presare a deșeurilor solide din raion. În calitate de președinte al Consiliului, bănuitul ar fi solicitat conducătorilor instituțiilor de învățământ din unitatea administrativă ca lucrările ulterioare să fie efectuate prin intermediul companiei municipale „Edilitate Criuleni”.Însă, după ce a fost desemnată câștigătoare a licitației de achiziționare a serviciilor de reparație, întreprinderea municipală „Edilitate Criuleni” a încheiat un contract de subantrepriză cu ,,Crioleal-Com” SRL, condusă de fiul președintelui Consiliului. Anterior, compania a fost condusă de președintele raionului.Iurie Andriuța mai este bănuit că, urmărind scopuri personale şi materiale, ar fi promovat un agent economic pentru proiectarea lucrărilor de reparație a drumului M21-L352-L314 Cruglic-Ohrincea-Jăvreni.Dacă va fi găsit vinovat de abuz de serviciu, președintele raionului Criuleni riscă până la 6 ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe o perioadă de până la 10 ani.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

13 ore ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

6 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

6 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

7 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago