Select your Top Menu from wp menus

Preşedintele  nu vede motive pentru reconfigurarea alianţei care conduce raionul Orhei

La două săptămâni din ziua când a fost ales în funcţie, preşedintele raionului, Tudor Golub a participat la emisiunea “Temă de acasă” de la Radio Orhei. În legătură cu faptul  că alianţa majoritară din Consiliul raional (CR) Orhei  a fost constituită destul de repede   şi nu mai puţin repede au fost aleşi în funcţii conducătorii raionului, Tudor Golub a fost întrebat dacă pe viitor alianţa s-ar putea reconfigura.

Preşedintele raionului, care este reprezentant  PDM,  a răspuns că nu vede  motive pentru a face acest  lucru şi a declarat că alianţa majoritară “Pro-Europa”  care este  alcătuită din PDM, PPEM şi PL, a fost formată de acei care pun interesele raionului mai presus decat interesele de partid.

Tudor Golub a mai precizat că a fost înaintat de PDM la funcţia de preşedinte de raion în rezultatul unei proceduri democratice interioare :  după ce pentru el au votat majoritatea colegilor săi de partid, care l-au preferat altor doi candidaţi înscrişi în buletinul de vot – Ion Stratulat şi Andrei Atamanenco.

Amintim că prima şedinţă a CR Orhei nou ales a fost convocată la începutul lunii curente.  În această şedinţă, care s-a desfăşurat la două săptămâni după alegerile locale din 14 iunie, a fost anunţată constituirea alianţei majoritare şi a fost aleasă conducerea raionului – preşedintele din partea PDM şi vice-presedintii – din partea PL şi PPEM.

PLDM, care  ca şi PDM are 9 consilieri raionali, nu a fost cooptat la putere.

 


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/presedintele-nu-vede-motive-pentru-reconfigurarea-aliantei-care-conduce-raionul-orhei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19