Categories: PoliticȘtiri

Preşedintele nu demisionează

Preşedintele Nicolae Timofti nu-şi dă demisia, cerută de protestatarii din Piaţa Marii Adunări Naţionale. Declaraţii în acest sens a făcut pentru IPN Ion Păduraru, şeful Aparatului Preşedinţiei.

Ion Păduraru a comunicat că, cel mai probabil după-amiază, preşedintele Timofti va avea o declaraţie pentru jurnalişti.

Se cunoaşte că aseară, 7 septembrie, a avut loc o întrevedere între preşedintele Nicolae Timofti, premierul Valeriu Streleţ şi preşedintele Parlamentului, Andrian Candu. Nicio instituţie nu comunică ce decizii s-au luat, însă potrivit unor surse, mingea se află în terenul Parlamentului şi Preşedinţiei.

Pentru astăzi este anunţată şi şedinţa Consiliului Marii Adunări Naţionale, unde protestatarii vor decide ce fac mai departe. Purtătorul de cuvânt al consiliului, Vasile Năstase, a declarat că, cel mai probabil, reprezentanţii protestatarilor vor merge la „cei care ţin locurile de preşedinte, premier şi preşedinte de Parlament”. Vasile Năstase a mai spus că, în cazul în care demnitarii nu-şi vor da demisia, există probabilitatea ca sutele de oameni să se mute în faţa Parlamentului şi Preşedinţiei.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago