De la Chișinău se relatează că Nicolae Timofti a refuzat să meargă pentru a doua oară la rând la un summit anual al CSI, iar în locul său va merge premierul Pavel Filip. Portalul Deschide.md informează că secretarul general al președinției, Ion Păduraru, a confirmat că șeful statului nu va merge la reuniunea din 16 septembrie de la Bișkek, capitala Kîrgîstanului, adăugând că nu cunoaște motivele. „Decizia îi aparţine”, a spus Păduraru. Deschide.md scrie că Timofti a participat la edițiile din 2012, 2013 și 2014 ale summit-ului țărilor post-sovietice, dar în 2015 nu a mai mers, în locul lui fiind trimis premierul de atunci, Valeriu Streleț. Cu un an înainte, în 2014, la Minsk, Timofti avusese un schimb de replici dure, interceptate parțial de presă, cu omologul său rus, Vladimir Putin.
sursa: europalibera.org