Categories: PoliticȘtiri

Președintele Nicolae Timofti a anunțat că decorează alte zeci de persoane, la mai puțin de o lună după ce recompensase cam 50 de politicieni

Președintele Nicolae Timofti a anunțat astăzi că decorează alte zeci de persoane, la mai puțin de o lună după ce recompensase cam 50 de politicieni și funcționari publici pentru activitatea lor în integrarea europeană a Moldovei. Noul lot de decorați, care s-ar fi remarcat în proclamarea statului independent, este deschis de deputatul democrat Dumitru Diacov. El nu fusese inclus în lista premianților integrării europene, dar va primi acum „Ordinul Republicii”, împreună cu interpretul de muzică ușoară Ștefan Petrache și cu Mihai Severovan, președintele Asociației Patronale a Serviciilor Publice. Decorații de rang mai mic primesc alte 53 de persoane. Prima listă cu decorați, de la 24 iulie, a stârnit controverse inclusiv pentru că printre cei răsplătiți se afla fostul vicepreședinte al parlamentului, deputatul și omul de afaceri Vlad Plahtoniuc.

sursa: europalibera.org

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

o zi ago

Consumatorii ar putea plăti mai puțin pentru gazele naturale. Moldovagaz solicită ANRE revizuirea tarifului

Moldovagaz solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) revizuirea tarifului la gazele naturale. Furnizorul…

5 zile ago

Ce avere declară pentru 2023 prezentatorul de la adunarea Pobedăi lui Shor

Evenimentul de coalizare a forțelor proruse afiliate lui Ilan Shor, care s-a ținut la Moscova,…

6 zile ago

Curtea Supremă de Justiție a amânat pentru toamnă examinarea recursului în care Genesis International SRL cere 14 milioane de lei de la ÎM SCL Orhei

Admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Municipală Servicii Comunal-Locative Orhei contra SRL Genesis Internațional, prin care…

6 zile ago

Tentativă de transportare ilicită a 600 000 hrivne din Federația Rusă în Republica Moldova, contracarată de către vameși

Cazul a fost consemnat ieri, 23 aprilie, la postul vamal Leușeni, unde s-a prezentat pentru…

o săptămână ago