Categories: PoliticȘtiri

Președintele Maia Sandu s-a întâlnit, la Strasbourg, cu președintele APCE, Hendrik Daems

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și-a început vizita oficială la Strasbourg, la invitația președintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Hendrik Daems, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al instituției prezidențiale.

În cadrul întâlnirii din această dimineață, șefa statului a discutat cu președintele APCE despre situația politică curentă din Republica Moldova, provocările la adresa democrației din țara noastră, pașii de mai departe pentru depășirea crizei politice, dar și eforturile pe care le facem pentru a reduce și combate efectele pandemiei Covid-19.

„Mă bucur să fiu astăzi la Strasbourg, la invitația președintelui Adunării parlamentare a Consiliului Europei, să particip la deschiderea sesiunii de primăvară a APCE. Domnule Președinte Hendrik Daems, vă mulțumesc pentru primirea călduroasă din această dimineață”, a declarat președintele Maia Sandu, după întrevederea cu Hendrik Daems.

Oficialii au făcut schimb de opinii și despre starea instituțiilor democratice din Moldova, reforma sectorului justiției, agenda noastră de integrare europeană și soluționarea conflictului transnistrean. „Am reiterat în discuție cu președintele APCE că prioritatea principală a mandatului meu de președinte este combaterea corupției și o reformă veritabilă a justiției și i-am mulțumit pentru sprijinul susținut al APCE pentru transformările democratice din Republica Moldova. I-am mulțumit totodată domnului Daems pentru invitația de a participa la deschiderea sesiunii de primăvară a APCE și pentru oportunitatea de a adresa un mesaj plenarei Adunării Parlamentare”, a spus Maia Sandu.

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, efectuează astăzi o vizită oficială la Consiliul Europei, unde va participa la deschiderea sesiunii de primăvară a APCE. 

Tot azi, șeful statului se va întâlni cu Marija Pejčinović Burić, Secretarul General al Consiliului Europei, Gianni Buquicchio, președintele Comisiei de la Veneția, Robert Spano, președintele Curții Europene a Drepturilor Omului, Dunja Mijatovic, Comisar al Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, Carlo Monticelli, viceguvernator al Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei și cu Leendert Verbeek, președintele Congresului Autorităților Locale și Regionale.

În a doua parte a zilei, Maia Sandu va ține un discurs în plenul Adunării Parlamentare.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

23 de ore ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

6 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

6 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

7 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago