Select your Top Menu from wp menus

Președintele Maia Sandu: „Presa liberă este o valoare fundamentală pentru o societate care se vrea dreaptă și deschisă, construită pe principiile democrației”

De Ziua Mondială a Libertății Presei, care este marcată astăzi, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a mulțumit jurnaliștilor și instituțiilor media care stau la straja acestui drept firesc și îi ajută pe oameni să se informeze din surse obiective.

„Presa liberă este o valoare fundamentală pentru o societate care se vrea dreaptă și deschisă, construită pe principiile democrației și ale legalității. Aceasta este societatea pe care ne-o dorim cu toții și mă bucur că în țara noastră, în pofida tuturor impedimentelor, există multe instituții media atașate acestor valori. Datorită lor se pune presiune pe autorități și se schimbă destine – și asta înseamnă să fii, cu adevărat, Puterea a patra”, se spune în mesajul Președintelui Maia Sandu.

Șefa statului a menționat că rolul mass-media este de a informa obiectiv și corect despre lucrurile ce se întâmplă în jur și care sunt importante pentru oameni – fie că vorbim de instituțiile publice sau de inițiativele private, fie că vorbim de sănătate, cultură, justiție sau viața politică. „În baza acestor informații oamenii iau decizii importante pentru ei. Iar astăzi, pe timp de pandemie, informarea obiectivă și corectă devine cu atât mai importantă, cu cât înseamnă sănătate și vieți salvate. De aceea, a fi jurnalist înseamnă și multă responsabilitate. Într-o lume bântuită de falsuri, propagandă și dezinformare, capacitatea de a discerne și de a nu dăuna publicului tău devine una dintre calitățile principale ale celor care fac presă”, a afirmat doamna Maia Sandu.

De asemenea, Președintele Republicii Moldova a spus că misiunea autorităților în raport cu presa rămâne să asigure libertatea instituțiilor media; să garanteze condiții echitabile pentru lansarea și funcționarea lor, inclusiv din perspectiva economică; să asigure transparența instituțională și accesul la informație; să protejeze și să consolideze drepturile jurnaliștilor, astfel încât niciun jurnalist din țara noastră să nu se teamă că va fi persecutat pentru cuvântul scris.

„Aceasta este adevărata libertate a presei și este una în beneficiul tuturor”, a încheiat șefa statului.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/presedintele-maia-sandu-presa-libera-este-o-valoare-fundamentala-pentru-o-societate-care-se-vrea-dreapta-si-deschisa-construita-pe-principiile-democratiei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19