Președintele Maia Sandu la întrevederea cu Charles Michel, președintele Consiliului European: „Suntem un popor european, cu vocație europeană și viitor european”

Prima zi a vizitei oficiale efectuată de Președintele Maia Sandu la Bruxelles s-a încheiat cu întrevederea cu Charles Michel, președintele Consiliului European. Șefa statului i-a mulțumit pentru faptul că Uniunea Europeană a fost mereu alături de cetățenii Republicii Moldova și l-a asigurat că este determinată să pună capăt izolării de UE, în care s-a aflat în ultimii ani țara noastră.

„Această izolare a fost cauzată de unii politicieni de la Chișinău, care au decis să sacrifice interesul țării pentru cel propriu și au încălcat interesul a milioane de concetățeni pentru propriile interese corupte. Această etapă s-a încheiat, iar Republica Moldova își poate relua calea firească de apropiere de familia europeană”, a menționat doamna Maia Sandu în discuția cu Charles Michel.

„Suntem un popor european, cu vocație europeană și viitor european. Însă acest viitor ni-l putem crea doar noi, prin lucrurile pe care le facem acasă – prin lupta împotriva corupției, prin munca continuă pentru modernizarea țării, prin apărarea valorilor democrației și ale statului de drept și edificarea Europei la noi acasă”, a mai spus în cadrul întrevederii Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

Radiochisinau.md scrie că Sandu a mai avut întrevederi cu Johannes Hahn, Comisarul european pentru Buget și Administrație, cu care a vorbit despre intensificarea cooperării economice, importanța asistenței UE pentru Republica Moldova, precum și despre dorința de a liberaliza în continuare serviciile și de a integra și mai profund Republica Moldova în economia europeană. Johannes Hahn a scris pe contul său de Twitter că a fost încântat să o revadă pe Maia Sandu, pe care anumit-o ”un prieten european de lungă durată”. El i-a dat asigurări că va susține cu fermitate Republica Moldova, în cadrul portofoliului său, și că va veni în vizită la Chișinău imediat ce pandemia va permite acest lucru.

Despre implementarea unei reforme reale a justiției, Maia Sandu a discutat cu Didier Reynders, Comisarul european pentru Justiție. ”Lupta împotriva corupției și crearea unor instituții puternice și independente reprezintă premisa de bază a îmbunătățirii vieții cetățenilor noștri. Comisarul Reynders m-a asigurat că Uniunea Europeană va susține și în continuare parcursul nostru european prin sprijinirea reformelor și eforturilor noastre în edificarea unui stat modern, european și prosper”, a mai transmis Maia Sandu.

Comisarul european pentru Justiție a scris pe contul său de Twitter că a fost încântat să vadă din partea Maiei Sandu un angajament puternic pentru restabilirea respectului pentru supremația legii.

RadioOrhei

Recent Posts

Cum poți afla care este secția ta de votare și corecta datele din listele electorale

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii că pot verifica, în regim online, corectitudinea datelor înscrise…

2 ore ago

Poftele financiare ale S.A ”Regia Apă Canal-Orhei” față de Spitalul Raional Orhei au fost reduse de instanță

Recent, pe pagina web a Curții de Apel Bălți a fost publicată decizia motivată în…

3 ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută pompierii au luptat cu flăcările la poligoanele  de deșeuri

Toamna a început pentru pompieri și salvatorii din Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești cu multe…

o zi ago

Un bărbat a decedat în urma incendiului produs la o fabrică de pâine din Orhei

Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs…

o zi ago

Urmașa unei victime a represiunilor politice din perioada sovietică, va fi despăgubită din bugetul Consiliului Raional Orhei

Recent pe pagina web a Judecătoriei Orhei a fost publicat dispozitivul hotărârii prin care s-a…

6 zile ago