 
  Președintele Igor Dodon a declarat, într-o conferință de presă, că în  urma discuțiilor purtate la Moscova cu omologul său Vladimir Putin și la  Gazprom tariful pentru gazele naturale la consumatorul final va fi  redus, începând deja cu 1 octombrie anul acesta. Potrivit șefului  statului, prețul ar putea să scadă cu 10-15 dolari pentru o mie de metri  cubi. Anul acesta nu vor fi majorate tarifele, iar începând cu anul  viitor prețul gazelor va fi cu 40-50 de dolari mai mic, după care ar  putea urma o altă ieftinire, a mai spus Igor Dodon, adăugând, fără să  intre în detalii, că s-au găsit „rezerve” interne și la MoldovaGaz, unde  au fost demontate „scheme dubioase”. 
sursa: europalibera.org
