Preşedintele Georgiei a ALUNECAT pe pod şi a CĂZUT într-un râu.VIDEO

Preşedintele Georgiei, Mihail Saakaşvili, a avut parte de un incident neplăcut în timpul unei excursii. Liderul de stat a alunecat în timp ce traversa un pod, iar marginea de care se ţinea s-a rupt.

Astfel, şeful de stat a căzut în râu. În ajutor i-au sărit imediat gărzile de corp, care l-au ajutat pe preşedinte să se ridice.

Din cauza ninsorilor şi a poleiului format, una dintre gărzile de corp a alunecat şi ea, însă, chiar şi aşa, prioritatea sa a rămas liderul de stat.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

8 luni ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

8 luni ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

8 luni ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

8 luni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

8 luni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

8 luni ago