Select your Top Menu from wp menus

Preşedintele Gazprom Aleksei Miller a scăpat de sancţiuni UE prin lobby-ul unor grupuri energetice

Preşedintele gigantului rus Gazprom, Aleksei Miller, a reuşit să scape în ultimul moment de sancţiunile impuse de către UE, în urma unor acţiuni de lobby, la Bruxelles, ale mai multor companii europene în domeniul energetic, scrie cotidianul economic Vedomosti în ediţia de joi, citând surse.

Uniunea Europeană (UE) a extins luni lista cu persoane vizate de sancţiuni din cauza crizei din Ucraina, adăugând 13 nume pe ea.

Iniţial, Aleksei Miller, preşedintele-director general al Gazprom, figura pe această nouă listă, dar o serie de grupuri europene au insistat pe lângă Guvernele lor pentru ca acesta să fie scos de pe listă, argumentând că aceste sancţiuni vor complica în mod considerabil activitatea cu gigantul rus, care este un actor incontestabil pe piaţa europeană, a declarat un bancher în domeniul investiţiilor apropiat de firme cu activitate în sectorul energetic.

„Nu a fost uşor să ne facem auziţi de către autorităţi, a fost necesar să dăm numeroase telefoane pentru a obţine o reacţie”, a declarat, de asemenea, pentru ziar, reprezentantul unei firme europene, sub protecţia anonimatului.

Potrivit acestei surse, grupuri franceze, germane şi taliene au acţionat în favoarea lui Miller.

sursa: mediafax.ro


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/presedintele-gazprom-aleksei-miller-a-scapat-de-sanctiuni-ue-prin-lobby-ul-unor-grupuri-energetice/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19