Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Victor Micu, a fost
revocat din funcție. Decizia a fost luată marți, 16 iulie, cu votul a
nouă din zece membri ai CSM prezenți la ședință, transmite IPN.
Chestiunea privind revocarea lui Victor Micu din funcția de președinte a
fost inclusă suplimentar pe ordinea de zi a ședinței la solicitarea lui
Petru Moraru, membru CSM. Acesta a declarat că Victor Micu, într-o
perioadă complicată pentru sistemul judecătoresc, a plecat la odihnă și
că „nu a făcut frumos”.
Victor Micu a fost numit președinte al CSM pe 17 iunie 2014. A fost
reales în această funcție, pentru un mandat de patru ani, în ianuarie
2018.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…