Președintele Consiliului Audiovizualului, Dragoș Vicol, și-a dat demisia în urma unei ședințe care a avut loc pe 4 decembrie cu ușile închise.
Ala Ursu-Antoci a fost aleasă în calitate de noua președintă a Consiliului Audiovizualului. Informația a fost confirmată pentru Media Azi de către membra CA Larisa Manole. „A fost aleasă cu votul membrilor – opt pro și unul contra”, potrivit ei.
Manole a precizat că nu are dreptul să spună cine și cum a votat pentru că votul a fost secret. Ea a adăugat că, până în prezent, doar Dragoș Vicol și-a anunțat demisia din funcția de președinte al CA.
Ala Ursu-Antoci a fost anterior șefa cabinetului fracțiunii Partidului Socialiștilor din Parlament și profesoară la Colegiul de Ecologie. Din 2015 până în 2019 ea a fost consilieră în cabinetul președintelui fracțiunii PSRM. De asemenea, ea a figurat pe locul 43 în lista concurenților electorali în circumscripția națională la alegerile parlamentare din 2019.
sursa: media-azi.md