Preşedintele republicii separatiste Abhazia a demisionat. Decizia a fost luată după ce aşa-zisul parlament abhaz a decis demiterea lui Alexandr Ankvab şi organizarea de alegeri prezidenţiale anticipate. Anterior Ankvab s-a refugiat la o bază militară rusă din Gudauta, Abhazia şi declara că acţiunile opoziţiei sunt ilegale, refuzând să demisioneze. Unii analişti califică mişcările de protest ca fiind inspirate de Kremlin şi un semn că Ankvab a pierdut sprijinul în Rusia.Liderii protestatarilor optează pentru o apropiere mai mare de Federaţia Rusă şi integrarea în Uniunea Vamală. Abhazia s-a desprins de Georgia în urma unui război la începutul anilor 90, iar în anul 2008 Rusia a recunoscut independenţa acestui teritoriu secesionist, la fel ca şi al Osetiei de Sud. La nivel mondial regiunile mai sunt recunoscute doar de Nicaragua,Venezuela şi satul insular Nuaru . De menţionat că republicile separatiste au recunoscut în calitate de stat independent regiunea separatistă transnistreană, la Tiraspol existând ambasade ale acestor aşa-zise state. În 2008 deputaţii din autonomia Găgăuză au adoptat o declaraţie prin care au recunoscut şi ei independenţa celor două republci separatiste.
sursa: National.MD