Categories: PoliticȘtiri

Preşedinta diasporei armeneşti se plânge că familia ei este ostatica jocurilor politice

Preşedinta diasporei armeneşti în Moldova, Venera Gasparean, se plânge că întreaga ei familie este ostatică a jocurilor politice. Aceasta declară că fiul ei, David Davitean, a fost reţinut de către organele de drept într-un dosar penal deschis la comandă şi de două luni se află după gratii. Într-o conferinţă de presă la IPN, Venera Gasparean a menţionat că şi fiica ei, Tativic Davitean, a fost reţinută pentru câteva zile, fără să i se aducă la cunoştinţă motivele.

Venera Gasparean spune că pentru a-l elibera pe fiul ei din arest a cerut ajutorul secretarului general al Partidului Democrat, Constantin Botnari, care a fost prieten apropiat de familie. În schimb, Constantin Botnari i-ar fi cerut să obţină o declaraţie de la fostul ginere, Vitalie Proca, deţinut în România, în care să afirme că nu-l cunoaşte pe Vladimir Plahotniuc.

Venera Gasparean spune că i-a cerut şi a obţinut de la fostul ginere acea declaraţie după ce i-a spus că fosta soţie este reţinută, iar copiii sunt bolnavi. Dar Constantin Botnari nu a mai cerut-o.

Femeia afirmă că, deşi fiica ei a fost căsătorită cu Vitalie Proca, nu mai are nicio legătură cu acesta, iar familia ei nu trebuie să aibă de suferit de pe urma acestei relaţii. Venera Gasparean le-a solicitat organelor de drept să-l elibereze cât mai urgent pe fiul său.

„De aproximativ două luni familia noastră se află într-o situaţie dificilă. Ne-am pomenit vinovaţi fără a avea vreo vină. Suntem ostaticii jocurilor politice. Întotdeauna am fost apropiaţi cu acei oameni care în prezent sunt împotriva noastră, ne terorizează şi ne şantajează”, a declarat preşedinta diasporei armeneşti în Moldova.

Avocatul familiei, Alexandru Botnariuc, a spus că nu se cunoaşte concret pentru ce acţiuni a fost reţinut David Davitean. În actul de punere sub învinuire este indicată complicitatea la tentativă de omor, faptă pe care nu a comis-o, a remarcat avocatul.

RadioOrhei

Recent Posts

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

3 ore ago

Uniunea Avocaților, reacție la declarațiile Maiei Sandu privind un eventual vetting în cazul apărătorilor: „Autonomia avocaturii nu este negociabilă”

Uniunea Avocaților din Republica Moldova (UARM) critică în termeni duri ideea președintei Maia Sandu potrivit…

o zi ago

Niciun partid nu a obținut mai mult de jumătate din preferințele alegătorilor din municipiul Orhei

Alegerile parlamentare trecute din municipiul Orhei au avut similarități, dar și deosebiri sub aspect numeric,…

o zi ago

Parlamentul de Legislatura a XII-a va fi convocat pe 22 octombrie. Președinta Maia Sandu a semnat decretul

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat vineri, 17 octombrie, Decretul privind convocarea Parlamentului Republicii…

5 zile ago

Caz de pestă porcină africană, confirmat în raionul Orhei

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează cetățenii despre confirmarea unui caz de Pestă porcină…

6 zile ago