Select your Top Menu from wp menus

Preşedinţia: La întâlnirea de luni reprezentanţii PD au propus o singură candidatură – Vladimir Plahotniuc

Preşedinţia a emis în această seara un comunicat în care vine cu precizarea că la întâlnirea președintelui Nicolae Timofti cu lideri ai Partidului Democrat, desfășurată luni, 14 decembrie a.c., la Reședința prezidențială de la Condrița, reprezentanții PD i-au propus șefului statului o singură candidatură la funcția de prim ministru al Republicii Moldova, acea a domnului Vladimir Plahotniuc, ex-prim-vicepreședinte al PD
Ieri într-un alt comunicat al Preşedenţiei se spunea că Nicolae ‪‎Timofti‬, respinge categoric ca fiind nefondate și fără substanță acuzațiile la adresa sa care se conțin în afirmațiile făcute marţi, 15 decembrie a.c., de către președintele Partidului Democrat, Marian Lupu, și le califică drept o metodă de presiune asupra șefului statului, în scopul de a-i influența decizia de desemnare a unui candidat la funcția de prim-ministru.
Președintele Timofti a avut luni, 14 decembrie a.c., o întâlnire cu lideri ai Partidului Democrat, care au încercat să-l convingă pe șeful statului să-l desemneze în această funcție pe domnul Vladimir Plahotniuc, ex-prim-vicepreședinte al Partidului Democrat. Președintele are deplina înțelegere asupra faptului că declarațiile denigratoare asupra sa, apărute în presă în ultima perioadă, precum și acțiunile de pichetare a reședințelor prezidențiale, reprezintă elemente de presiune exercitate asupra șefului statului, ca atentat la dreptul său constituțional de a desemna o candidatură la funcția de prim-ministru.
Președintele Timofti îndeamnă partidele parlamentare să rămână în spațiul constituțional și să se mobilizeze în vederea constituirii unei majorități parlamentare care să permită formarea în timpul apropiat a unui Guvern proeuropean și funcțional, și să abandoneze jocurile politicianiste care nu sunt o soluție în situația dificilă în care se găsește la ora actuală Republica Moldova.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/presedentia-la-intalnirea-de-luni-reprezentantii-pd-au-propus-o-singura-candidatura-vladimir-plahotniuc/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19