Select your Top Menu from wp menus

Presa Italiană: Prezenţa moldovencei Domnika printre circumstanţele inexplicabile ale naufragiului Costa Concordia

La un an de la tragedia produsă pe nava Costa Concordia , presa italiană scrie că printre circumstanţele încă inexplicabile privind naufragiul navei de croazieră Costa Concordia se numără şi prezenţa la bord a unei tinere moldovence de 25 de ani, Domnika, ‘femeia misterioasă’ care nu fusese inclusă pe lista pasagerilor, dar care era ‘oaspete’ a comandantului Francesco Schettino. relatează AGERPRES
Numeroase publicaţii din Peninsulă amintesc sâmbătă acest accident, subliniind cronologia principalelor evenimente, în ultimul an, deoarece acest tragic naufragiu a marcat opinia publică din Italia.
Nava de croazieră Costa Concordia (un pachebot de 300 de metri, cu o greutate de 112.000 de tone), la bordul căreia se aflau 4.229 de persoane, dintre care 3.200 de pasageri din 60 de ţări, a eşuat acum un an, în noaptea de 13 ianuarie 2012, în apropiere de mica insulă Giglio, din arhipelagul regiunii Toscana, după ce s-a lovit de o stâncă, la aproximativ 300 de metri de ţărm. Naufragiul, considerat unul dintre cele mai grave accidente din istoria marinei italiene, s-a soldat cu 32 de morţi, iar cadavrele a două persoane nu au fost încă descoperite.
Mai multe ceremonii vor fi organizate duminică, 13 ianuarie, pe insula Giglio din regiunea Toscana /centru-nord/, pentru comemorarea unui an de la naufragiul pachebotului Costa Concordia, evenimente la care vor participa familiile celor 32 de victime şi numeroşi supravieţuitori, informează sâmbătă mass media din Italia.

sursa: agerpres.ro


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/presa-italiana-prezenta-moldovencei-domnika-printre-circumstantele-inexplicabile-ale-naufragiului-costa-concordia/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19