Categories: EconomicPoliticȘtiri

Premierul Valeriu Streleț: datoriile față de agricultori pentru 2014 vor fi achitate după rectificarea bugetului

Premierul Valeriu Streleț a promis că datoriile față de agricultori pentru anul trecut vor fi achitate după rectificarea bugetului de stat. „În septembrie vom avea negocierile cu Fondul Monetar Internațional, după care vom rectifica bugetul pentru 2015 și vom identifica sursele de unde pot fi luați acești bani”, a declarat Streleț la întâlnirea de luni, 24 august, cu reprezentanții asociațiilor de agricultori. Potrivit unei declarații de presă a guvernului, Ministerul Finanțelor a precizat la aceeași întrunire că până la 22 august 2015 au fost achitate peste 160 de milioane de lei, din cele 207,6 milioane de lei – datorii la subvenții pentru anul 2014.

sursa: europalibera.org

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago