Categories: PoliticȘtiri

Premierul s-a întâlnit cu oameni de afaceri italieni

Prim-ministrul Republicii Moldova, Valeriu Streleţ, a discutat cu oameni de afaceri italieni, candidaţi la funcţia de consul onorific al Moldovei, despre aprofundarea relaţiilor comercial-economice, atragerea investiţiilor în ţară şi despre comunitatea de moldoveni din Italia. Discuţiile au avut loc în cadrul vizitei delegaţiei guvernamentale, condusă de premier, la Expoziţia Internaţională „Milano 2015”, transmite IPN.

„Priorităţile Guvernului de la Chişinău sunt stabilitatea macro-financiară, dezvoltarea economiei, modernizarea infrastructurii. Ne dorim să creăm condiţii mai avantajoase şi atractive pentru investitori, inclusiv pentru cei din Italia”, a subliniat prim-ministrul. Valeriu Streleţ a reiterat necesitatea continuării reformelor în diferite domenii, care vor contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii.

„Oamenii trebuie să se simtă în siguranţă la ei acasă, iar cei care sunt plecaţi să aibă motive pentru a reveni în Moldova. Vom depune eforturi consolidate pentru a crea noi locuri de muncă, bine plătite. E nevoie de timp, dar sunt sigur că vom reuşi”, a menţionat şeful Cabinetului de miniştri de la Chişinău.

Italia se plasează pe locul doi după volumul investiţiilor străine directe în Moldova. În ţară activează 1162 de întreprinderi cu capital italian.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

2 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

2 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

2 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

2 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

2 zile ago