Prim-ministrul Ion Chicu va efectua săptămâna aceasta o vizită în
Federația Rusă. Potrivit premierului, vizita la Moscova a fost agreată
de mult timp, însă așa și nu a avut loc. Declarațiile în acest sens au
fost făcute luni, 18 noiembrie, într-o conferință de presă, transmite
IPN.
„Din motive neînțelese pentru mine, așa și nu a avut loc, deși relațiile
economice cu Federația Rusă sunt foarte importante pentru Republica
Moldova și deși s-a acumulat un număr mare de probleme critice care sunt
pe agendă. Și aici amintesc despre problema transportatorilor. Exportul
produselor agroalimentare este literalmente blocat. Aici vorbim și
despre aprovizionare cu gaze a Republicii Moldova”, a menționat
premierul.
Ion Chicu a comunicat că în data de 22 noiembrie va participa la
Summitul Parteneriatului Estic pentru Investiții, care va avea loc la
Londra. „Voi merge acolo pentru a discuta, inclusiv cu prim-miniștrii
din țările vecine, despre intensificarea relațiilor. Bineînțeles, voi
discuta cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în
privința sporirii finanțărilor pentru proiecte de infrastructură etc.”, a
notat premierul.