Select your Top Menu from wp menus

Premierul interimar a dispus verificarea activităţii instituţiilor responsabile de repartizarea ajutoarelor umanitare

Prim-ministrul interimar Gheorghe Brega a prezidat astăzi şedinţa Comisiei interdepartamentale pentru ajutoare umanitare, în cadrul căreia s-a examinat procesul de distribuire a ajutorului venit în ţara noastră, informează MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului.

Membrii Comisiei au constatat probleme în procesul de repartizare a consumabilelor, medicamentelor și dispozitivelor medicale către instituțiile medicale republicane și raionale, menționîndu-se necesitatea asigurării transparenţei în prestarea serviciilor respective.

În cadrul discuțiilor s-a stabilit și importanța introducerii expertizei de conformitate a echipamentelor medicale second-hand, pentru a verifica funcționalitatea lor și pentru a nu admite importul în ţară al deşeurilor electronice.

La şedinţă s-a discutat şi modul de activitate a Comisiilor teritoriale pentru ajutoare umanitare. Astfel, s-a decis verificarea activităţii acestora, în termen de trei luni, pentru a eficientiza şi a spori colaborarea cu structurile administraţiei publice centrale competente în domeniu.

Un alt subiect al discuţiilor a vizat comercializarea încălțămintei și a jucăriilor second-hand. Premierul interimar a amintit că aceste acțiuni sînt interzise prin lege şi a cerut instituţiilor responsabile să monitorizeze situaţia în acest sens.

Comisia interdepartamentală pentru ajutoare umanitare are rolul de a coordona procesul de conlucrare a instituţiilor de stat cu organizaţiile obşteşti, donatorii şi recepţionarii/distribuitorii de ajutoare umanitare.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/premierul-interimar-a-dispus-verificarea-activitatii-institutiilor-responsabile-de-repartizarea-ajutoarelor-umanitare/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19