Susţinerea moţiunii de cenzură ar putea provoca o perioadă de blocaje financiare. Declaraţia aparţine premierului Valeriu Streleţ. În faţa deputaţilor, care examinează astăzi, 29 octombrie, moţiunea de cenzură înaintată de socialişti şi comunişti, premierul a declarat că acele iniţiative iniţiate de executiv, cum ar fi negocierea unui nou memorandum cu FMI, ar putea fi tergiversate odată cu demiterea guvernului, pe motiv că formarea unui nou guvern ar putea dura. Totodată, susţinerea moţiunii ar constitui un act de trădare pentru partenerii externi, care au crezut în viitorul european al Republicii Moldova, a mai spus premierul, citat de IPN.
Valeriu Streleţ a declarat că ceea ce invocă autorii moţiunii nu e altceva decât nişte falsuri. El a negat că ar fi implicat în facilitarea activităţii unor agenţi economici şi în scheme de corupţie. Potrivit lui, moţiunea este o acţiune care face parte din campania de denigrare iniţiată împotriva sa.
Premierul a trecut în revistă evenimentele care au avut loc pe parcursul anului 2015 şi probleme care au fost resimţite în această perioadă, punctând embargouri, deprecierea monedei naţionale, criza din Ucraina şi altele. El s-a referit şi la activităţile executivului, precizând că printre principalele direcţii se regăseşte parcursul european al Republicii Moldova, reclădirea relaţiilor cu partenerii de dezvoltare, stabilizarea sectorului financiar-bancar şi investigarea fraudelor comise, procesul de consolidarea internă a ţării şi altele.