Premierul Ion Chicu susține că pe agenda sa nu se regăsește o vizită la
Consiliul Superior al Magistraturii. Referindu-se la invitația lansată,
în cadrul unei conferințe de presă, de către președintele interimar al
CSM, Dorel Musteață, Ion Chicu a spus că este gata să discute, însă nu a
primit deocamdată nicio o invitație și că a aflat despre acest lucru
din presă, transmite IPN.
„Eu nu am primi invitație, am aflat din presă. Vreau să văd ce vrea să
discute reprezentantul acestei puteri independente din stat. O să
discutăm. Este Ministerul Justiției pe dimensiunea guvernamentală, care
trebuie să asigure și comunicarea cu CSM. Eu consider că dialogul va
exista, dar momente politice cu prezentarea prim-ministrului la ședința
Consiliului, nechemat, neinvitat, așa cum am avut-o pe 25 iunie, când
prim-ministru îi spune CSM-ului ce să facă, de unde să o ia și unde să o
pună, nu cred că aceasta e ok”, a spus premierul.
La sfârșitul săptămânii trecute, patru membri ai Consiliului Superior al
Magistraturii, în frunte cu președintele interimar Dorel Musteață, au
lansat o invitație pentru președintele țării, președintele Parlamentului
și prim-ministru la discuții despre problemele cu care se confruntă
Consiliul și sistemul judecătoresc. Dorel Musteață a spus că a fost
făcut un apel către toate puterile din stat întrucât există o situație
de blocaj.
Ședința urmează să aibă loc pe 10 decembrie.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…