”Invadarea si ocuparea unei tari vecine de catre o mare putere, invocand asa – zise drepturi extrateritoriale este ceva ce nu s-a mai vazut de la cel de-al doilea razboi mondial”, a declarat Harper in Camera Comunelor. La randul sau, ministrul canadian de externe, John Bird, a reiterat faptul ca ”nimic nu justifica o invazie militara”. Bird a comparat prezenta trupelor rusesti in Crimeea cu invadarea regiunii sudete de catre nazisti.
”Regiunea sudeta avea o populatie majoritar germana. Aceasta nu le dadea dreptul germanilor sa faca ceea ce au facut la sfarsitul anilor 1930”, a declarat Bird. AFP precizeaza ca drapelul ucrainean a fost printre altele arborat marti in fata Parlamentului din Ottawa.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…