Select your Top Menu from wp menus

Premierul a discutat cu specialiștii ANSA despre pericolul pestei porcine

Specialiştii de la Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, dar şi reprezentanţii responsabili de la frontieră urmează să întreprindă măsuri pentru a evita riscul introducerii în ţară a pestei porcine africane. Subiectul a fost discutat joi, 8 septembrie, în cadrul unei vizite a premierului Pavel Filip la ANSA, transmite IPN.

Premierul a declarat că  există un risc sporit de pătrundere pe teritoriul Republicii Moldova a pestei porcine, în condiţiile în care există focare în  Ucraina, iar ultimele 19 cazuri s-au depistat în imediata apropiere de hotarul cu Moldova. În aceste circumstanţe, este importantă informarea oamenilor care cresc în gospodărie porci. Aceştia trebuie să cunoască cum se pot proteja şi ce acţiuni se impun în caz de suspiciune de contaminare cu pestă porcină.

Directorul general ANSA, Gheorghe Gaberi, a menţionat că pe parcursul ultimelor cinci luni s-a întreprins un şir de măsuri pentru a face faţă acestei situaţii. Au fost organizate instruiri pentru specialişti, întâlniri cu producătorii. Potrivit lui, e nevoie de luat măsuri acolo de unde poate veni acest risc. E necesar să fie prevenită introducerea în Moldova a produselor contaminate. O altă sursă de infecţie pot fi şi mistreţii care migrează din Ucraina.

La şedinţa de miercuri a Guvernului, premierul a dispus convocarea şedinţei Comisiei pentru Situaţii Excepţionale pentru aprobarea unui Plan de măsuri prin care să fie prevenită introducerea pestei porcine pe teritoriul Republicii Moldova.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/premierul-a-discutat-cu-specialistii-ansa-despre-pericolul-pestei-porcine/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19