Select your Top Menu from wp menus

PREMIERĂ ASTRONOMICĂ: A fost descoperită o exoplanetă albastră, ca Terra

O exoplanetă de culoarea albastru cobalt, o nuanţă care aminteşte de cea a Terrei văzută din spaţiu, a fost descoperită în premieră de astronomi, care, folosind telescopul spaţial Hubble, au reuşit să determine culoarea exactă a acelui corp ceresc.

Asemănările cu Terra se opresc însă aici: situată la o distanţă de 63 de ani-lumină de planeta noastră (600.000 de miliarde de kilometri), în constelaţia Vulpea (Vulpiţa/ Vulpecula), această exoplanetă, denumită HD 189733b, este o uriaşă gazoasă, neospitalieră pentru viaţa terestră, aflată pe o orbită foarte apropiată de steaua ei.

Atmosfera ei schimbătoare este toridă, cu temperaturi de peste 1.000 de grade Celsius. Planeta este „măturată” de vânturi care suflă cu viteze de peste 7.000 de kilometri pe oră, potrivit unui comunicat al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

Culoarea albastră a planetei nu provine însă de la reflexia unui ocean tropical. Ea este cauzată de o atmosferă ceţoasă şi turbulentă, compusă în principal din hidrogen şi încărcată cu particule de silicat, care difuzează o lumină albastră.

HD 189733b este o exoplanetă de tipul „Jupiter-cald”. Planetele de tipul „Jupiter-cald” sunt planete uriaşe gazoase care orbitează foarte aproape de stelele lor. HD 189733b se află foarte aproape de steaua ei, la o distanţă de 30 de ori mai mică decât distanţa dintre Soare şi Terra. Chiar şi Mercur, cea mai apropiată planetă de Soare din Sistemul Solar, se află la o distanţă de 10 ori mai mare.

De la începutul anilor 1990, aproape 900 de planete care orbitează în jurul altor stele decât Soarele au fost descoperite de cercetători, potrivit celor mai recente date furnizate de NASA. Din punct de vedere statistic, potrivit unor studii recente, în Univers ar exista mai multe miliarde de planete.

sursa: mediafax.ro