Select your Top Menu from wp menus

Premieră: Antreprenor, sancționat pentru muncă „la negru” și salariu „în plic”

În premieră, un agent economic va fi pedepsit contravențional pentru încălcarea legislației muncii și achitarea salariului fără reflectarea acestuia în evidența contabilă. Serviciul Fiscal de Stat a înregistrat ilegalitatea în luna aprilie a anului curent, iar recent instanța de judecată a recunoscut antreprenorul vinovat și a dispus achitarea unei amenzi în valoare de 50 de mii de lei, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă remis de SFS se menționează că contribuabilul utiliza scheme de achitare a salariului în plic. Suplimentar la impozitele, taxele și sancțiunile aplicate de către Serviciul Fiscal de Stat, în temeiul probelor respective și a actului de control fiscal, de către Inspectoratul Muncii a fost întocmit procesul verbal contravențional remis spre examinare și aplicarea sancțiunii către instanța de judecată.

În acest context, SFS atenționează toți angajatorii că astfel de acțiuni se vor desfășura în continuare, respectiv în scopul evitării aplicării sancțiunilor prevăzute de legislație, urmează a se asigura respectarea normelor legale.

În primele șase luni ale anului, SFS a stabilit multiple încălcări ale legislației în domeniul raporturilor de muncă – diminuarea fondului de salarizare, impozitului pe venit, contribuțiilor de asigurări sociale și primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală. În consecința ilegalităților înregistrate, au fost adoptate 116 de decizii asupra cazurilor de încălcare a legislației, inclusiv referitor la încălcările ce vizează corectitudinea calculării și achitării plăților salariale, impozitelor și defalcărilor aferente acestora. Astfel, au fost calculate suplimentar la buget impozite, taxe și alte plăți în sumă totală de 8 883.6 mii de lei, din suma totală fiind deja achitate 2 221.7 mii de lei.

Totodată, în urma acțiunilor de specialitate, au fost identificate 126 de persoane care practică munca „la negru” și beneficiază de salarii „în plic”.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/premiera-antreprenor-sanctionat-pentru-munca-la-negru-si-salariu-in-plic/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19