Categories: PoliticȘtiri

PPPN respinge declarațiile poliției

Partidul Politic Partidul Nostru respinge declarațiile poliției precum că membrii formațiunii ar putea sta în spatele provocărilor de la protestul de duminică și le califică drept calomnioase și provocatoare. Conducerea PPPN susține că va adresa procurorului general un demers prin care va solicita verificarea legalității efectuării interceptărilor discuțiilor private telefonice. Mai mult, conducerea partidului spune că îl va acționa în judecată pe șeful Inspectoratului General al Poliției pentru defăimare și pentru răspândirea informației false în spațiul public. Reacția vine după ce Alexandru Pânzari a anunțat marți în cadrul unui briefing de presă că membri PPPN ar putea sta în spatele provocărilor de la protestul de duminică, transmite IPN.

„Pânzari a recunoscut oficial că membrii unui partid de opoziție anti-Plahotniuc, nu știm câți dintre noi, sunt interceptați, sunt filați. Este foarte grav. Dacă există un dosar penal pe numele nostru, atunci Pânzari nu avea dreptul să răspândească aceste probe în spațiul public. Iar dacă nu există un dosar penal și el nu are acceptul instanței de judecată este la fel de grav”, a declarat într-o conferință de presă vicepreședintele PPPN, Ilian Cașu.

Prezent la conferința de presă, Serghei Urechenu, unul dintre persoanele care ar figura în interceptările prezentate de poliție, a declarat că este nedumerit de faptul că discuțiile private sunt interceptate în lipsa unei cauze penale. Acesta afirmă că discuta cu un prieten, care este apolitic și nici nu cunoaște despre ce se întâmplă în mediul politic. Serghei Urecheanu a mai spus că a mai că în înregistrarea discuției prezentate de poliție se spune că aceștia „merg la acțiune”. Potrivit lui, era vorba despre o acțiune în regiunea Pieței Centrale în cadrul căreia activiștii PPPN urmau să difuzeze ziarul de partid cu informații despre modificarea sistemului electoral.

Vicepreședintele formațiunii, Dumitru Ciubașenco, a declarat că nu este vorba decât despre o provocare ieftină, iar poliția încalcă legea, interceptând ilegal discuții telefonice, iar apoi mediatizându-le. Potrivit politicianului, „conducerea poliției e o bandă care îl slujește pe Plahotniuc”. În opinia sa, este un idiotism ca membrii unui partid să pună bannere în centrul capitalei, unde peste tot sunt camere de luat vederi.

Șeful IGP a anunțat marți în cadrul unui briefing de presă că trei membri ai Partidului Politic Partidul Nostru au ajuns în vizorul poliției după ce au vorbit la telefon despre organizarea unor acțiuni cu tentă de provocare, ce urmau să aibă loc în noaptea precedentă protestului de duminică, 30 iulie. Potrivit șefului IGP, ca urmare a discuțiilor telefonice din ajun dintre cei trei membri de partid, în ziua de duminică pe bulevardul Ștefan cel Mare au apărut bannere și pliante în adresa liderului Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase.

RadioOrhei

Recent Posts

Cum poți afla care este secția ta de votare și corecta datele din listele electorale

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii că pot verifica, în regim online, corectitudinea datelor înscrise…

19 ore ago

Poftele financiare ale S.A ”Regia Apă Canal-Orhei” față de Spitalul Raional Orhei au fost reduse de instanță

Recent, pe pagina web a Curții de Apel Bălți a fost publicată decizia motivată în…

20 de ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută pompierii au luptat cu flăcările la poligoanele  de deșeuri

Toamna a început pentru pompieri și salvatorii din Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești cu multe…

2 zile ago

Un bărbat a decedat în urma incendiului produs la o fabrică de pâine din Orhei

Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs…

2 zile ago

Urmașa unei victime a represiunilor politice din perioada sovietică, va fi despăgubită din bugetul Consiliului Raional Orhei

Recent pe pagina web a Judecătoriei Orhei a fost publicat dispozitivul hotărârii prin care s-a…

7 zile ago