PPPDA vine cu zece iniţiative pe care le numeşte reformatoare

Partidul Politic Platforma Demnitate şi Adevăr constată că Republica Moldova traversează una dintre cele mai grave perioade de derapaj democratic din întreaga sa istorie şi, în acest context, vine cu zece iniţiative pe care le numeşte reformatoare. PPPDA îi solicită preşedintelui ales, Igor Dodon, imediat după învestire, să renunţe la declaraţiile care dezbină societatea şi să vină cu iniţiative legislative „pentru a curma fărădelegile din ţară”.

Într-o conferinţă de presă la IPN, preşedintele Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, a spus că, după ce din vistieria statului a fost furat un miliard de dolari, guvernarea nu a întreprins nimic pentru a-l recupera. „Dimpotrivă, a pus pe umerii poporului întoarcerea uriaşei sume, cu dobândă, iar recent a decis să legifereze jaful secolului şi averile funcţionarilor procurorilor şi judecătorilor corupţi prin aşa-zisa amnistie fiscală”, a remarcat Năstase.

Vicepreşedintele PPPDA, Alexandru Slusari, a punctat cele zece iniţiative ale PPPD: „Anularea legii care impune cetăţenii să-şi asume miliardul furat; Renunţarea la schema procurării energiei electrice de la dubioasa firmă offshore şi identificarea altor furnizori de energie; Neadmiterea ridicării vârstei de pensie şi a stagiului de cotizare; Demiterea procurorului general actual şi desemnarea unuia independent; Neadmiterea adoptării legii privind amnistia fiscală a bunurilor şi a capitalului; Publicarea imediată a datelor recensământului din 2014 şi punerea în ordine a registrului cetăţenilor şi a listelor de alegători; De-offshore-izarea economiei prin interzicerea activităţii firmelor offshore în domeniile strategice ale economiei ţării; De-tenebrizarea economiei prin stimularea fiscală a businessului legal şi înăsprirea semnificativă a sancţiunilor pentru evaziuni fiscale; Debirocratizarea administrativă prin implementarea reformei organelor de administraţie publică centrală şi micşorarea semnificativă a numărului ministerelor; Demonopolizarea economiei prin eficientizarea semnificativă şi depolitizarea activităţii Consiliului Concurenţei, Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energie şi a Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei”.

Pentru realizarea imediată a unora dintre iniţiativele sus-menţionate, Platforma Demnitate şi Adevăr cere noului preşedinte, în cel mult zece zile din data învestirii, „să propună Parlamentului iniţiativa legislativă privind anularea legii care impune cetăţenii să achite miliardele furate; să facă o solicitare în adresa serviciilor speciale din mai multe ţări privind anchetarea jafului bancar; să nu promulge actele legislative, adoptate de actualul Parlament, privind aşa-zisa reformă a sistemului de pensii; să întreprindă toate acţiunile ce se impun pentru demiterea actualului procuror general şi desemnarea unui nou procuror general”.

Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr face apel către întreaga societatea civilă, către partidele extraparlamentare de opoziţie, Partidul Acţiune şi Solidaritate, Partidul Politic Partidul Nostru şi altele, să constituie împreună un pol antioligarhic menit să consolideze întreaga societate, inclusiv prin reluarea rapidă a protestelor masive împotriva regimului antipopular

RadioOrhei

Recent Posts

Astăzi, 7 iunie 2025, este marcată Ziua Mondială a Siguranței Alimentare

Astăzi, 7 iunie 2025, este marcată Ziua Mondială a Siguranței Alimentare, o inițiativă globală care…

o zi ago

Din banii orheienilor s-au oferit ajutoare financiare pentru orheieni

Ajutoare financiare în sumă totală de peste 327 mii lei au primit 250 de persoane…

o zi ago

Comunicat DSE Orhei: La Orhei s-a desfășurat cea de a 7-a ediție a Școlii securității pentru copii „Împreună reducem riscurile”

La Orhei s-a desfășurat cea de a 7-a ediție a Școlii securității pentru copii „Împreună…

4 zile ago

Ziua funeraliilor maestrului Eugen Doga va fi decretată zi de doliu național

Ziua funeraliilor maestrului Eugen Doga va fi decretată zi de doliu național. Maestrul Eugen Doga,…

5 zile ago

La Orhei doi minori au fost salvați de la înec în prima zi de vară

Doi minori au fost salvați de la înec în prima zi de vară. Incidentul s-a…

5 zile ago

Cine sunt și ce averi declară candidata și candidatul ajunși în turul 2 al alegerilor din Chiperceni DOC

Duminică, 1 iunie la Chipereni se va organiza turul 2 al alegerilor pentru funcția de…

o săptămână ago