Partidul Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA) spune că va cere Curții Constituționale să respingă trei presupuse „corona-scheme” ce s-ar ascunde în legile economice asumate de guvern în cadrul luptei cu COVID-19. Vorbind luni la o conferință de presă, la Chișinău, deputații PPDA Alexandru Slusari și Dinu Plângău au atras atenția la modificările cu privire la vizibilitatea produselor din tutun, introducerea în regim duty-free a mărfurilor accizate și introducerea taxelor pe resurse naturale. Slusari a spus, potrivit Cotidianul.md, că aceste prevederi „prezintă un risc sporit ca alături de combaterea virusului să fie implementate niște corona-scheme cu tentă economică”. Modificările au fost criticate și de reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate, care le-au calificat drept încercări ale guvernării de a promova interesele meschine ale unor grupuri.
sursa: europalibera.org
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…