Poziția Procuraturii la subiectul imunității deputaților vizați în procedurile penale pendinte

Având în vedere interesul sporit al publicului larg pentru subiectul imunității parlamentare a deputaților, Procuratura Generală vine cu următoarele precizări:

Conform art.10 din Legea despre statutul deputatului în Parlament, imunitatea parlamentară în cadrul procedurilor penale vizează reținerea, arestarea, percheziționarea și trimiterea în judecată a cauzei penale – acțiuni ce trebuie să fie precedate de încuviințarea Parlamentului.

1.    În speța deputatului Petru Jardan – urmărirea penală a fost finalizată și dosarul deferit justiției la data de 21 iunie curent.

2.    În speța deputatului Denis Ulanov – urmărirea penală a fost finalizată, în prezent, partea apărării făcând cunoștință cu materialele cauzei penale, conform unui grafic prestabilit, dosarul fiind planificat spre expediere în judecată la începutul lunii august curent.

Conform art.69 din Constituția Republicii Moldova, calitatea de deputat încetează la data întrunirii legale a Parlamentului nou-ales, respectiv, acordul eliberat anterior de Parlament privind trimiterea în judecată a dosarelor de învinuire a deputaților Jardan și Ulanov rămâne valabil minimum până la întrunirea legală a noului Parlament.

3.    Cu referire la speța Ilan Șor reiterăm că, în privința lui există cauze penale pendinte atât la etapa de urmărire penală, cât și la etapa judecării (care nu pot fi finalizate din motivul eschivării numitului).

În context, poziția Procuraturii este că, odată fiind obținută încuviințarea Parlamentului pentru toate activitățile procesual-penale specificate supra, nu este necesară adresarea repetată către Legislativ pentru obținerea unui nou consimțământ.

Totodată, reieșind din complexitatea și rezonanța acestui subiect, lipsa unui precedent judiciar, pentru a se evita interpretarea și aplicarea normelor legale în detrimentul bunei desfășurări a actului de justiție, precum și pentru a unifica practica pe viitor, Procuratura va interveni către noul Legislativ cu solicitarea de a interpreta Legea în acest sens și, în funcție de poziția Parlamentului, va decide asupra necesității intervenirii repetate cu solicitarea de ridicare a imunității de deputat.

Notă:
Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanței.

Procuratura Generală

15.07.2021

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

2 zile ago

Consumatorii ar putea plăti mai puțin pentru gazele naturale. Moldovagaz solicită ANRE revizuirea tarifului

Moldovagaz solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) revizuirea tarifului la gazele naturale. Furnizorul…

6 zile ago

Ce avere declară pentru 2023 prezentatorul de la adunarea Pobedăi lui Shor

Evenimentul de coalizare a forțelor proruse afiliate lui Ilan Shor, care s-a ținut la Moscova,…

6 zile ago

Curtea Supremă de Justiție a amânat pentru toamnă examinarea recursului în care Genesis International SRL cere 14 milioane de lei de la ÎM SCL Orhei

Admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Municipală Servicii Comunal-Locative Orhei contra SRL Genesis Internațional, prin care…

7 zile ago

Tentativă de transportare ilicită a 600 000 hrivne din Federația Rusă în Republica Moldova, contracarată de către vameși

Cazul a fost consemnat ieri, 23 aprilie, la postul vamal Leușeni, unde s-a prezentat pentru…

o săptămână ago