Categories: PoliticSocialȘtiri

Posturile tv și casele de publicitate afiliate democraților și socialiștilor – reprezentate masiv în Comisia de licitație care va selecta compania de măsurare a cotelor de audiență

Reprezentanții posturilor de televiziune Prime, care aparține liderului democraților Vladimir Plahotniuc, Canal 3, aflat în posesia consilierului acestuia, Oleg Cristal, postul Exclusiv TV (avertizat public de către CCA, în noiembrie trecut, pentru că nu a difuzat nicio oră de produs autohton) proprietarul căruia este deputatul socialist Corneliu Furculiță, și casele de vânzări Casa Media Corp. și Exclusiv Sales House, acuzate anterior de alți actori de pe piață de monopolizarea pieței publicitare  –  se numără printre membrii nominalizații ai noii Comisii de licitație care va trebui să aleagă compania de măsurare a cotelor de audiență în audiovizual. Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a aprobat, în cadrul ședinței din 22 octombrie, 13 membri ai Comisiei cu drept de vot din cei 15 necesari. De asemenea, au fost desemnați și doi membri CCA în calitate de observatori în cadrul acestei Comisii – Veronica Cojocaru și Artur Cozma.

Membra CCA, Olga Guțuțui, a menționat în cadrul ședinței că ceilalți membri ai autorității de reglementare, în afară de Veronica Cojocaru și Artur Cozma,  nu au avut acces la dosarele candidaților selectați și că, ulterior votul CCA ar putea fi pus la îndoială. La rândul ei, Veronica Cojocaru a precizat că membrii CCA, în calitate de observatori, poartă răspundere pentru informațiile pe care le-au aflat de la companiile respective, care au solicitat ca cifrele lor de afaceri să nu fie făcute publice.

Din partea radiodifuzorilor au fost desemnați 5 reprezentanți: Prime TV, Exclusiv TV, postul public Moldova 1, Canal 3 și N4.

Alți 5 membri ai comisiei vor reprezenta agențiile de publicitate Eficient Media (fondatori Alla Malinovscaia și Andrei Copoț), Maximize (fondator Diana Boico),  Prior Media (fondatori Alexandr Spatari, Vladislav Botnarenco), Target Group Worldwide (fondatori Sergiu Diaconu și Adela Baxan-Diaconu), IPG – Initiative (fondatori Marina  Ochișor, Elena Bajan).

CCA a aprobat un reprezentant din partea Moldtelecom, ca unul dintre clienții locali de publicitate care a alocat cel mai mare buget pentru publicitate TV în anul 2018. Membra CCA Veronica Cojocaru a explicat că, în afară de compania Moldtelecom,  din Comisia de licitație  urmează să facă parte încă doi clienți locali de publicitate, care vor fi desemnați mai târziu.

La fel, în ședința din 22 octombrie, CCA a aprobat câte un reprezentant din partea caselor de vânzări Casa Media Corp. (fondator Dorin Pavelescu) și Exclusiv Sales House (fondator P.P. EXCLUSIV MEDIA S.R.L., care aparține lui Corneliu Furculiță).

Reamintim că sales house Casa Media Corp deține drepturi de a plasa publicitatea audiovizuală pentru posturile de televiziune: Prime, Canal 2, Canal 3, Publika TV, CTC Moldova, Familia Domashniy, N 4 și Ren-Moldova, iar Exclusiv Sales House – la posturile de televiziune NTV Moldova (proprietar – Corneliu Furculiță), Exclusive TV și Accent TV. Casa Media Corp. plasează publicitatea pentru posturile de televiziune, care au afiliere cu Partidul Democrat, iar Exclusive House pentru radiodifuzorii care au  afiliere cu Partidul Socialiștilor.

Anterior, PRO TV Chișinău, RTR-Moldova, Jurnal TV și TV 8  au depus o plângere comună la Consiliul Concurenței (CC), în care au acuzat casele de vânzări publicitate – Casa Media și Exclusive Sales House – că ar fi încheiat o înțelegere de cartel, creând astfel abuz de poziție dominantă pe piață. Cele două case de publicitate au negat acest fapt.

Anterior, reprezentanții CC au precizat pentru Media-azi.md că autoritatea a inițiat deja o investigație în acest dosar.

Comisia de licitație este un organ colegial, constituit din 15 membri cu drept de vot, dintre care: 5 reprezentanți din partea a 5 radiodifuzori care au realizat cele mai mari venituri din publicitate TV în anul 2018, cu excepția veniturilor din publicitatea electorală; 5 reprezentanți din partea a 5 agenții de publicitate care au realizat cele mai mari venituri din publicitate TV în anul 2018; 5 reprezentanți: din partea a 3 clienți de publicitate locali care au alocat cel mai mare buget pentru publicitate TV în anul 2018 și din partea a 2 case de vânzări care au realizat cele mai mari venituri din publicitate TV în anul 2018 și 2 membri CCA fără drept de vot, în calitate de observatori.

Potrivit Codului Audiovizualului, măsurarea cotelor de audiență se efectuează de către o companie selectată în baza unei licitații transparente, cel puțin o dată la 5 ani, conform procedurilor și condițiilor stabilite printr-un regulament aprobat de Consiliul Coordonator al Audiovizualului.

În prezent, în Republica Moldova activează o singură companie care măsoară cotele de audiență – TV MR MLD – care are licenţă eliberată de AGB Nielsen Media Research din Elveţia.

sursa: media-azi.md

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: de ce pompierii și salvatorii au vizitat gospodăriile din raioanele deservite

           Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…

3 zile ago

Trei supleanți ai unui partid afiliat lui Shor sunt imposibil de identificat pe teritoriul unei localități din raionul Orhei

Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…

5 zile ago

Indicii prețurilor de consum au crescut cu peste 5% în ultimul an, inclusiv la produse alimentare cu peste 7%

Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…

o săptămână ago

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței constată că în Republica Moldova personalitățile publice, cum ar fi politicienii, foarte rar condamnă imediat și public discursurile instigatoare la ură

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…

o săptămână ago

O întreprindere municipală fondată de Consiliul Raional Orhei intră în insolvabilitate

Judecătoria Orhei a pronunțat la mijlocul lunii octombrie o hotărâre prin care constată insolvabilitatea debitorului…

2 săptămâni ago