Select your Top Menu from wp menus

Posturile de control instalate la Varniţa de transnistreni, demontate

La Varniţa au fost demontate posturile de control, instalate vineri noaptea unilateral de autorităţile transnistrene. Instalarea posturilor de control a provocat o reuniune specială a Comisiei Unificate de Control şi o şedinţă de guvern, informeaza Europa Libera. Potrivit unei declaraţii de presă a guvernului de la Chișinău, vice-premierul pentru reintegrare Eugen Carpov a afirmat că urmare a acţiunilor întreprinse în cooperare cu partenerii internaţionali şi cu susţinerea populaţiei din localitate, s-a reuşit detensionarea situației.

Iniţial, autorităţile de la Tiraspol au spus că au instalat posturile pentru a preveni contrabanda, aserţiune respinsă de Carpov. Preşedintele în exerciţiu al OSCE, ministrul de externe ucrainean Leonid Kojara şi-a exprimat îngrijorarea faţă de evenimentele din Zona de Securitate, care afectează stabilitatea din regiune. Într-un comunicat de presă, Kojara a cerut ambelor părţi să „se abţină de la orice acţiuni unilaterale care pot provoca tensiuni sau chiar situaţii conflictuale”.

Şefa misiunii OSCE de la Chişinău,  Jennifer Brush a dat şi ea publicităţii o declaraţie în care condamnă ferm incidentul de la Varniţa şi cere reducerea tensiunilor între cele două părţi.  Totodată, Jennifer Brush a cerut părţii transnistrene să se abţină de la acţiuni unilaterale, ca cele din noaptea de vineri, ce pot destabiliza situaţia.

sursa: europalibera.org


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/posturile-de-control-instalate-la-varnita-de-transnistreni-demontate/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19