Categories: ExterneȘtiri

Poroșenko: Peste 9.000 de soldați ruși sunt desfășurați în estul Ucrainei

Un număr de peste 9.000 de soldați ruși sunt desfășurați în estul Ucrainei, unde are loc un conflict armat între forțele guvernamentale ucrainene și separatiștii proruși, a declarat miercuri președintele ucrainean Petro Poroșenko, transmite AFP.”Sunt peste 9.000 de soldați ai Federației Ruse pe teritoriul nostru, având peste 500 tancuri, piese de artilerie grea și vehicule pentru transportul trupelor. Promit că va exista o situație clară și stabilă în Ucraina dacă Rusia respectă acest punct (al acordurilor de la Minsk, din septembrie): închiderea frontierei (ruso-ucrainene) și retragerea trupelor străine de pe teritoriul nostru. Soluția la conflict este foarte simplă: oprirea furnizării de arme și muniții, retragerea trupelor și închiderea frontierei. Este un plan de pace foarte simplu”, a spus șeful statului ucrainean, într-o intervenție în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos (Elveția).

Agravarea situației din estul Ucrainei l-a determinat pe Petro Poroșenko să decidă să revină miercuri în țară.

În noaptea de marți spre miercuri, cinci civili au fost uciși și alți 29 au fost răniți în cursul unor bombardamente în orașul Donețk, în estul Ucrainei, au anunțat miercuri autoritățile locale.

Confruntările armate s-au intensificat în ultimele 12 zile și armata ucraineană a anunțat marți seara că trupele sale au fost atacate direct de trupe rusești, în apropiere de Lugansk, o altă regiune separatistă prorusă vecină cu Donețk.

Aceste acuzații sunt o premieră de la semnarea acordurilor de la Minsk, în septembrie. Miniștrii de externe ucrainean, rus, german și francez urmează să se reunească miercuri seara la Berlin pentru ‘a împiedica o nouă agravare a confruntării militare și o nouă escaladare politică între Kiev și Moscova’, potrivit ministrului german de externe, Frank-Walter Steinmeier.

sursa: agerpres.ro

RadioOrhei

Recent Posts

Cum poți afla care este secția ta de votare și corecta datele din listele electorale

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii că pot verifica, în regim online, corectitudinea datelor înscrise…

o oră ago

Poftele financiare ale S.A ”Regia Apă Canal-Orhei” față de Spitalul Raional Orhei au fost reduse de instanță

Recent, pe pagina web a Curții de Apel Bălți a fost publicată decizia motivată în…

2 ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută pompierii au luptat cu flăcările la poligoanele  de deșeuri

Toamna a început pentru pompieri și salvatorii din Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești cu multe…

23 de ore ago

Un bărbat a decedat în urma incendiului produs la o fabrică de pâine din Orhei

Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs…

o zi ago

Urmașa unei victime a represiunilor politice din perioada sovietică, va fi despăgubită din bugetul Consiliului Raional Orhei

Recent pe pagina web a Judecătoriei Orhei a fost publicat dispozitivul hotărârii prin care s-a…

6 zile ago