Select your Top Menu from wp menus

PORCISM COMUNIST “Papuc şi Botnari tebuie decoraţi , pentru ce au făcut în aprilie 2009”

Responsabilii pentru tortura tinerilor în comisariatele de poliţie şi cel puţin o moarte în aprilie 2009, generalii Papuc şi Botnari ar trebui decoraţi pentru evenimentele de atunci. Potrivit lui Vladimir Voronin, care era preşedinte al ţării în acea perioadă, cei doi ar trebui răsplătiţi şi nu condamnaţi, scrie Unimedia. Voronin a declarat că condamnarea fostului ministru de interne Ghoerghe Papuc şi fostului şef al poliţiei din municipiul Chişinău Vladimir Botnari este motivată politic.
Amintim că, cei doi au fost condamnaţi luni de Curtea de Apel Chişinău pentru evenimentele din aprilie 2009. Papuc la 4 ani de închisoar, iar Botnari a scăpat cu doar doi ani cu suspendare.
După pronunţarea sentinţei Gheorghe Papuc a dispărut fără urmă.
Condamnarea lui Papuc vine la mai bine de 5 ani de la tragicele evenimente din aprilie 2009, când protestele tinerilor contra victoriei PCRM în alegeri, au degenerat în violenţe.
În urma acestora au fost devastate clădirile Parlamentului şi Preşedenţiei şi arsă Declaraţia de Independenţă a Republicii. Cel puţin o persoană a fost omorâtă, iar alte zeci au fost maltratate în comisariatele de poliţie.
Amintim că în timpul evenimentelor din aprilie 2009, Vladimir Voronin declara că tinerii maltrataţi în comisariate şi-ar fi desenat cu vopsea pe corp semnele rămase după bătaie.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/porcism-comunist-papuc-si-botnari-tebuie-decorati-pentru-ce-au-facut-in-aprilie-2009/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19