Select your Top Menu from wp menus

Pompierii îndeamnă la evitarea arderii de resturi vegetale

Toamna este specific ca fiecare gospodar după recolta de sezon și după căderea frunzișului să își facă ordine în gospodărie, astfel resturile vegetale fiind arse. Statistica incendiilor din ultimii ani arată că în această perioadă se înregistrează un număr sporit de ardere necontrolată ca urmare a igienizării terenurilor.
În unele cazuri, cetățenii ard resturile menajere sau vegetația uscată, fără a asigura supravegherea, în lipsa măsurilor de apărare împotriva incendiilor, în condiții de vânt ori amplasând grămezile ce urmează a fi distruse prin ardere în apropierea șoproanelor, adăposturilor pentru animale sau furajelor, locuințelor, ceea ce conduce la propagarea rapidă a focului la gospodării și anexele acestora, înregistrându-se pagube mari.
Pentru evitarea producerii arderii necontrolate în perioadă dată, DSE mun. Orhei recomandă următoarele:
Să nu utilizați focul deschis în locurile cu pericole de incendiu și pe timp de vânt;
Nu utilizați focul la un loc deschis la o distanță mai mică de 50 m față de clădiri, instalații, materiale combustibile;
Evitați arderea resturilor vegetale, depozitaţi-le în loc special amenajate sau în locurile pentru formarea compostului pentru pământ;
Gunoaiele, deșeurile transportaţi-le la gunoiştile autorizate din localitate.
Pe parcursul săptămânii precedente pompierii celor patru raioane Orhei, Telenești, Rezina, Șoldănești, au intervenit în peste 15 cazuri de incendii ale vegetației și gunoiște.
Totodată în această perioadă pompierii din Telenești au lichidat incendiu într-o locuință din s. Leușeni, unde focul a distrus 70 % din locuință, pompierii salvând o odaie. Victime nu au fost înregistrate. Cazul a avut loc la data de 4 noiembrie 2022.
În dimineața zilei de 5 noiembrie la Șoldănești, Olișcani s-a incendiat un automobil de model Ford Transit.
În acest context DSE mun. Orhei recomandă să respectați regulile anti incendiare, deoarece doar printr-un comportament preventiv putem evita situații de risc!

07.11.2022
Direcția Situații Excepționale mun. Orhei
Maior s/I Diana Maxim


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/pompierii-indeamna-la-evitarea-arderii-de-resturi-vegetale/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19