Angajații Direcției Situații Excepționale Orhei monitorizează campania de recoltare a cerealelor, care a debutat de curând în raion. Potrivit inspectorului Afanasie Stici în acest sens au fost organizate instruirile tradiționale ale agenților economici care activează în domeniu, privin normele de securitate în procesul de recoltare. Or, în această perioadă pericolul incendiilor este destul de mare, anul trecut în raion, în perioada recoltării fiind înregistrate 69 de aprinderi de miriște.
Potrivit aceleași surse, în actualul sezon de recoltare a fost înregistrară o singură incendiere a unei miriști la Susleni.
Pompierii au fost alertați de proprietarul unui lan de grâu din localitate, în apropierea căruia au și izbucnit flăcările. Potrivit lui Afanasie Stici, dacă agenții economici de talie mare din raion, care sunt în jur de 50 au o atitudine conștiincioasă față de normele de protecție antiincendiară, situația este diferită la cei care dețin în proprietate terenuri mici și care deseori incendiază miriștile după recoltare, ceea ce este interzis.
Pericolul în aceste situații constă în răspândirea extrem de rapidă a focului, care poate aduce prejudicii economice considerabile.
Printre măsurile necesare de a fi respectate în perioada recoltării, potrivit lui Afanasie Stici se numără neutilizarea
focului în nemijlocită apropiere de masivele cu cereale și evitarea fumatului în preajma lanurilor, dotarea tehnicii cu echipamentul antiindendiar necesar și evacuarea la timp a paielor de pe miriști.