Categories: RegiuneSocialȘtiri

Pompierii din Orhei au deschis ușile pentru copii de ziua lor FOTO

Astăzi DSE mun. Orhei și-a deschis larg ușile pentru mic și mare în contextul marcării  Zilei Internaționale a copiilor.  Participanții la acest eveniment s-au familiarizat cu activitatea pompierilor și salvatorilor. Potrivit unui comunicat al Direcției, copiii s-au echipat în ținută de luptă și au avut parte și de o demonstrație a tehnicii de intervenție în situații excepționale, iar ulterior au avut posibilitatea de a merge în autospeciale. Micuții au acordat o mare atenție și patrupezilor din cadrul Direcției. Impresionați, la plecare copii au promis că în viitor vor deveni pompieri sau salvatori. La angajații DSE Orhei au oferit dulciuri în dar micilor vizitatori.

Pentru a fi mai aproape de copiii săi în această zi, unii angajați ai Direcției Situații Excepționale mun. Orhei și-au luat odraslele la serviciu. Copiii pompierilor și salvatorilor și-au văzut părinții într-o altă altă postură, ceea ce i-a făcut să se mândrească și mai mult cu părinții. Cu această ocazie angajații DSE mun. Orhei felicită toți copiii și le dorește multă sănătate și siguranță deplină alături de cei dragi.

RadioOrhei

Recent Posts

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

5 ore ago

Stranietăți – categoria de știri la care a plasat un site din Azerbaidjan reacția Maiei Sandu la protestele din Georgia

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a comentat într-o postare pe rețeaua de socializare X (…

6 ore ago

Primăria Orhei nu oferă raportul de monitorizare a achizițiilor pentru anul trecut

La o lună și jumătate de când a fost adresată o solicitare, Primăria Orhei așa…

9 ore ago

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale…

o zi ago

Judecătoria Orhei a anulat decizia prin care o localitate din raion a aprobat sponsorizarea cu cetățeanul ruso-israelian Igal Shved

Decizia prin care consiliul sătesc Mîrzești din raionul Orhei a aprobat condițiile de sponsorizare a…

o zi ago

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

3 zile ago