Select your Top Menu from wp menus

Poliţiştii din Orhei au reţinut un şofer care a tamponat o fetiţă şi a fugit de la locul accidentului

Photo Credit To IP Orhei

Ofiţerii de urmărire penală a IP Orhei au reţinut un bărbat din Cihoreni, Orhei care a tamponat o fetiţă de 7 ani şi a fugit de la locul accidentului. În urma impactului fetiţa  a fost vătămată grav, suportând o traumă cranio-cerebrală şi o traumă a bazinului.

Potrivit ofiţerului de presă al IP Orhei, Diana Maxim, accidentul a avut loc în amiaza zilei de ieri,  pe o stradă din Chiperceni. Bărbatul de 50 de ani, care  se afla la volanul unui automobil Wolksvagen de culoare roşie, înmatriculat în Germania, a lovit fetiţa în timp ce aceasta traversa strada.
După impact, şoferul a fugit de la locul accidentului. În urma acţiunilor angajaţilor serviciului accidente rutiere, şoferul fugar a fost identificat. Acesta a fost găsit acasă, iar testul alcoscopic a stabilit că acesta se afla în stare de ebrietate, având un rezultat de 0,69 mg/l.
Potrivit Dianei Maxim, bărbatul are statut de bănuit şi este reţinut pentru 72 de ore. Acesta riscă închisoare pentru încălcarea regulilor de circulație rutiere cu soldarea traumării grave a unei persoane, pentru conducerea unității de transport în stare de ebrietate și părăsirea locului accidentului.