Categories: SocialȘtiri

Poliţist din Ocniţa învinuit de trafic de influenţă

Un şef de post din cadrul Inspectoratului de Poliţie Ocniţa va compărea în faţa instanţei de judecată sub acuzaţia de trafic de influenţă.

Potrivit Serviciului Nord al Procuraturii Anticorupţie, începînd cu luna octombrie 2012, şeful de post, susţinînd că are influenţă asupra unor persoane cu demnitate publică, a pretins de la un învinuit pe o cauză penală, bani în sumă de 1000 lei.

Serviciul de presă al Procuraturii Generale anunţă că şeful de post a fost prins în flagrant în aprilie 2013, imediat după primirea banilor.

Procurorii au finalizat urmărirea penală şi au expediat cauza penală în judecată.

În cazul în care va fi recunoscut vinovat, colaboratorul de poliţie riscă o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 500 la 1500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 5 ani.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago